Primul prieten din copilarie a fost Mircea Cacealca, ce avea sa-mi devina peste ani si  cumnat(casatorit cu sora noastra Tincuta), venit la noi in clasa a cincea/ „la ciclul doi", de la Tulucesti-Galati. Era baiatul noului sef de gara, deosebit de inalt si de bine crescut chiar si la propriu, contrastând intr-atât cu pirpiriii, daca nu chiar jalnicii copii de tarani din acei ani, de la Zorleni, incât noua ni s-a parut ca un cal de rasa intre magarii de la o turma. Si cum ni se impusese ca limba straina obligatorie limba rusa, l-am poreclit: koni, calul adica, si la jocuri, in curtea noii scoli„de la Lambel" (casa fostului boiernas de tara Haralambie Popa, nu altul decât cuscrul lui Mihail Sadoveanu, aveam sa aflu peste ani, caci fiul acestuia Costachel Popa ii devenise sot Profirei, fiica cea mai mare si favorita „Ceahlaului literaturii"noastre…) nu numai ca-l strigam si româneste, cel mai des, „Calul", dar ii si imitam mersul „sarit", de urias, ca pe un galop iminent, sau vorbirea ca pe un nechez…Dar eu fiind propus de diriginta clasei sa-l meditez, caci venise la noi ramas bine cu materia-n urma, m-am apropiat de el foarte mult, si eram gata sa intervin, sau chiar interveneam, cu autoritatea mea de lider al clasei, când unii o luau prea tare razna cu nechezul si mersul in galop pe lânga noul coleg…Erau anii de jocuri copilaresti, carora intr-atât ma devotasem, la oina, mai ales, in spatele scolii, incât eram in stare, pentru a-i urni si pe interni afara in curte ( la Lambel functiona si un internat, la etaj, pentru copiii din satele apartinatoare comunei, centrului) sa le dictez, rând pe rând, tuturor, temele de scris, pe a doua zi, imitând, dupa caz, „stiluri" diferite, sa nu se prinda a doua zi profesorii, ca lectiile respective erau compuse, sau gândite, de o singura tartacuta…