Dupa absolvirea Scolii elementare de 7 ani din Zorleni, si dupa ce este respins medical la selectia pentru liceul de marina din Galati (utopie pusa la cale cu cei trei prieteni ai sai de la scoala elementara: Cacealca Mircea, Caraene Stefan, si varul sau, Murgeanu Traian, in grupul carora proiecta mai intâi, construirea unei ambarcatiuni, care avea sa-i scoata din anonimat si sa-i plaseze pe marile lumii, pornind mai intâi pe râul Bârlad, si urmând pe Siret / apoi pe Dunare s.a.m.d.), in toamna anului 1952 merge singur si se inscrie in clasa opta la fostul liceu „Rosca Codreanu" din Bârlad, devenit intre timp, Scoala medie de 10 ani nr.1. Aici stralucitul elev de la Zorleni capoteaza. Schimbarea mediului nu-i este prielnica, si mai ales taina de a fi in curând fiul unui detinut, cu un dosar foarte controversat. Intâmpinarea din prima zi, pe marginea terenului de sport al liceului, unde se infruntau la fotbal doua echipe improvizate, când mingea scoasa din teren trecu pe lânga el: „Fugi si arunca inapoi mingea aia, tarane !" dar mai ales aspectul de improvizatie al noii scoli medii, in care vestitii profesori ai liceului bârladean paseau ca niste fantome ale unui trecut condamnat fatis, il clasa definitiv pe noul elev, care trecu la limita primele doua clase de „liceu"/ a opta si a noua, dar intr-a noua fugi de la scoala in ultimul „patrar" (noul invatamânt de inspiratie sovietica era structurat in „patrare") si fu adus de pe câmp, de la vie (unde isi construise singur o coliba si se indeletnicea cu cititul la intâmplare, de unul singur) de mama sa, pentru a fi „ascultat" la principalele materii si „trecut" dupa discutarea cazului sau, in consiliul profesoral. Se pare ca mai avea inca faima „elevului de exceptie" de la Zorleni, sau razbatuse si-aici vestea preocuparilor sale literare, caci avea simpatia si sustinerea, cel putin a trei faimosi profesori ai vechiului colegiu: domnisoara Tuchila de franceza, doamna Tasca de fizica (aceasta il cunoscuse inca la scoala din Zorleni) si proaspatul ei sot tomnatic, vestitul Ghita Gâlca, de fizico-chimice, singurul profesor memorabil, dealtfel, de la Bârlad, din acea epoca.

La româna, in schimb, il avu pe evreul Henri Zupperman, figura excentrica, dar profesor bun, altfel, cu o buna intuitie asupra elevilor cu inclinatii literare. Mirosindu-i preocuparile extra-scolare, Tupi (cum era alintat profesorul de româna), facu din el un cal de bataie; biciuindu-l cu ironii, si trimitându-l, când elevul insusi intrecea masura in dialogul profesor/elev, in podul scolii, unde-si incrustase, altcândva semnatura elevul Vlahuta Alexandru, si altii, poate si Raicu Rion, si Pârvan, si Ibraileanu; sa se inspire „la fata locului" de la sacrele inscriptii, facute cu briceagul, pe-un capat de scara, care se infunda in pod…

Complet debusolat, adolescentul prea libertin incepu sa chiuleasca la Gradina Publica, atunci când timpul se mai incalzi, la statuia lui Vlahuta, iar nu la presupusa lui iscalitura „din pod"; si dupa ce fu trecut, in fine, fara nici o examinare, din clasa noua, de consiliul profesoral, prin vot deschis, intr-a zecea hotari sa se mute din acel liceu blestemat, orice s-ar intâmpla; si opta, fireste pentru fostul „liceu national" de la Iasi ( prin care trecusera alti corifei ai literaturii române), dar soarta neinduratoare, care pe-atunci putea fi numita familia sa de la tara, greu lovita de detentia tatalui, hotari altfel: fostul liceu „Kogalniceanu" din Vaslui, devenit si el, ca dealtfel si jinduitul „liceu internat" de la Iasi, scoala medie de zece ani, avu avantajul ca era „mai aproape de casa"…

Insingurarea, fuga de sine, ascunderea a ceva, care tocmai aici, in noul mediu nu mai trebuia stiut, facu din fugarul de la Bârlad, un adolescent excentric, la internat si-n recreatii, dar greu clasificabil ca „elev bun" inca, la clasa. Abia se mai mentinea in top la franceza si la istorie, insa la matematici, si-n genere la stiintele exacte, deveni, in curând, o catastrofa si-o pacoste. Creia totusi probleme scolii, „liceului"; o gazeta satirica, scrisa de mâna, si intitulata „Ghimpele", care aparu tot in alte locuri, pe peretii liceului, câteva dupa-amieze la rând, pâna când insusi redactorul sef (fireste, eroul nostru) o suprima, caci in scoala veni control de afara; de la milite, se spunea; acum stim cine era in acei ani politia politica.

Esecului ca publicist si creator de gazete satirice clandestine, fie si de perete, ii adauga, ca pe o compensatie, prima aventura mondena; indragostit de Gina, de la a zecea A (el fiind la a zecea B) dar agreat de Mariana, verisoara Ginei, intr-o seara facu, in plin centrul Vasluiului, pe strada mare, loc de promenada al târgului, duminica seara, si interzis, astfel, oricarui vehicul, o demonstratie-n forta (conducând „fara ghidon") cu bicicleta mai tinerei domnisoare; excursia sfârsind, pâna la urma, „tragic"; biciclistul luat „din centru" la militie, cu velociped cu tot, avu aici parte de un tratament salbatic: batut crâncen, si amenintat cu moartea de un ofiter de serviciu, aflat fireste in stare avansata de ebrietate, scapa cu fuga, dupa ce contempla „bicicleta colegei" facuta-n roti „opturi" de cizmele bestiei de ofiter… Norocul lui, sa nu fie a doua zi si exmatriculat, a fost tatal unui coleg de clasa, pe numele lui Segarceanu, lucrator la militie, chiar daca cu grad mai mic, insa detinând acolo, dupa cum s-a aflat, o importanta functie politica… Astfel incât belicosul ofiter de-o salbaticie nemaivazuta cu „infractorul", nu numai ca-i repara obiectul „facut zob", dar i-l si aduse personal la scoala… nu se mai stie cui cerând scuze, directiunii sau chiar impricinatului…

"Avaramu"/copia locala a lui Raj Kapur, din filmul indian in voga, „Vagabondul", cum era poreclit incomodul elev dintr-a zecea, fu chemat in acelasi timp la cancelarie, unde cineva ii inmâna cu delicatete, totusi, si-n mare taina, o carte postala de treizeci de bani, care venea dintr-un penitenciar… pe adresa liceului. Era de la tatal elevului… Profesorul ce i-a inmânat-o, noul director, care spre cinstea lui, chiar tânar fiind, intelegea istoria in termenii ei adevarati, i-ar fi spus: „Acum inteleg care-i situatia ta, trista ta situatie !" Si cu acest balon de oxigen, absolut neprevazut, buclucasul elev avea sa se faca remarcat, in curând, ca actor pe scena micului teatru din oras, in „grandiosul" spectacol de adio, pe care ultimele clase de la liceu il organizau, anual, spre faima târgului insusi...