Lefter era tot atunci indragostit de Lizica, o fata trista si retrasa, din clasa noastra, care desena, tot timpul, singuratica, in recreatii, caci nu iesea cu celelalte fete afara. Dar Lizica cea atât de finuta nu-i prea dadea mari sperante lataretului de „poet". Ii refuza chiar favoarea de a ramâne cu ea in recreatii. Cred ca noul meu prieten suferea sincer, sau era pur si simplu contrariat: cum sa-l respinga pe dânsul o fata, si cu atât mai mult Lizica P., care era, nu-i asa, ca si el, o artista ? In plimbarile noastre „din amurguri", la „Copou", cred ca i-am ascultat adesea suferintele noului Verther local, si-l compatimeam. Aveam suflet mare, si din nevoia de imitatie, ca sa pot si eu, la rândul meu, suferi, m-am indragosit „pe loc" de cea mai al dracului fata din liceu; o chema Gina, si toti o porecleau „fandosita"; o altfel de frumusete,Gina (dar nici Lizica nu era lipsita de interes), floare de maces si otrava de eucalipt, de la a zecea A !…Nu stiu sa-i fi declarat ceva; era cel mai dificil lucru atunci, o declaratie de dragoste; vrei sa fii prietena mea, sau asa ceva, imi amintesc totusi cum m-am indragosit, pe bune, de ea, de pe scena, când jucam in „Trei crai de la rasarit", marea mea glorie „de final", la liceul din Vaslui; iar pe ea am zarit-o la balcon, intre alte fete,ca spectatoare. Deobicei spectatoarele se indragostesc de actorii de pe scena; la mine, inca de-atunci, totul a functionat invers !

Mi s-a parut ca-n semiintunericul salii de teatru, stralucea ! Pentru ca era imbracata toata in alb?! Când s-a aprins lumina si-am aparut la rampa impresia ma coplesi mai puternic! Fara sa-mi arunc, mi se pare costumul, si betisorul de promenada, am alergat dupa ea pe strada. Copiii târgului dupa mine : „Musiu Jorj ! Musiu Jorj !" Imi faceau temenele. Imitau imitatia !

I-am scris un caiet intreg de versuri, in vara aceea… Caci am ramas la Vaslui si dupa terminarea cursurilor ! Eram un indragostit focos, si in curând mama ei, care dadu peste caiet (il tinea sub perna), m-a invitat la ea acasa, dupa ce obtinuse informatii despre mine de la profesoara noastra de istorie, Dna Dudau; care le era vecina, si era si prietena cu mama fetei. Locuiau pe aceeasi strada cu majoritatea profesorilor de la liceu, o strada inca patriarhala, cu case reprezentative, totusi, pentru micul orasel, un fel de „locul unde nu s-a intâmplat nimic", dar un loc special... Evident, Gina era cea mai buna eleva din a zecea A ,sau oricum, dintre cele mai bune. Caracterizarea mea facuta de doamna Dudau: „Brânza buna in burduf de câine!" „Lasa-i draga sa se indragosteasca; poate-l pune si pe natarau cu burta pe carte ! Brânza buna in burduf de câine!" Aiurea ! Duminica respectiva am imprumutat costumul lui Talpalaru (singurul dintre noi, de altfel, care avea un costum, dar era cu cel putin doua numere mai mare ca masura mea) si dupa ce am furat din straturile de la Gradina Publica un brat de trandafiri rosii ca focul, am ajuns la Gina acasa…Primire amabila si, fireste, cu incarcatura didactica: Sa fiu baiat cuminte, sa ne ajutam la invatat, auzise si doamna, mama marii mele"iubite", ca vreau sa dau la Stiinte juridice, si Gina la fel; ei, si când vom fi amândoi studenti la Iasi, atunci vom avea timp si de dragoste. Vorbea frumos mama fetei, m-a servit, moldoveneste, cu dulceata de cirese amare, din chesea, sau si cu cafea poate, eram emotionat la culme, nu mai tin totul minte; decorul era mic burghez; nu lipsit insa de un oarecare gust, astazi „retro", i-am zice; dar mie mi se parea ca sunt in rai, si singurul mare trofeu obtinut de la „iubita" mea a fost o fotografie „mare" 8/9, pe care anii au risipit-o, printre altele; ori gelozia urmatoarelor iubite pur si simplu a nimicit-o…

Oricum, Gina a fost o deschizatoare de drum; ea mi-a oferit „metoda"," modelul"; ma indragosteam fulgerator, si dupa aceea, si mereu de „subiecte" dificile; din ce in ce mai dificile…

Ce s-a ales de marea mea iubire de la 16 ani ? That is the question ! Câtiva ani mai târziu, cu acelasi Lefter, intr-un Vaslui plouat si anost, pe fondul unui consum la „restaurantul din centru" (caci eram, vezi doamne, acum si noi „domni profesori", fie si numai suplinitori"); amicul, când veni vorba, ma lua repede in primire: Vrei sa o vezi ? Hai, spune-mi ! Chiar vrei sa o vezi ? Uite-o ca trece strada ! Si mi-a aratat o femeie gravida, careia obrazul, tufa de trandafir salbatec ii cazuse de multisor, desi nu pot zice ca mi-am zarit marea dragoste atunci „chiar din fata" Nu ! Dar stilul cinic „lefterist" avea sa staruie pâna la victoria finala. Am iesit din restaurant dupa o ora, doua, trei, nu mai tin minte. Acum mergeam pe strada catre gara, sa luam trenul spre incurcatele noastre destinatii din acei ani. Treceam pe lânga tribunalul raional. Zice Lefter al meu: Hai putin inauntru ca am aici putina treaba, mi-am dat diploma sa-i faca o copie. Bine, domnule ! Intram, strabatem un coridor, coborâm o mica scara la un fel de subsol. Aici e arhiva, zice amicul. Ti-ai dat diploma la arhiva ? ricanez eu. Stai sa vezi, continua cinicul. Vino aici, lânga mine ! Bate la un ghiseu, cioc/cioc ! si, stupefactie: se da ferestruica mata de-o parte, si-n micul ei patrat cine apare? o fata limfatica, un sos de pete,cum apar la gravide: Gina „mea" !

Iubiri incurcate, cum se intimpla, dintotdeauna, la vârsta aceea... Atunci când, din cavalerism, ma oferisem sa-i fiu postasul iubirii noului meu prieten „poet" si numai din imitatie si maimutareala, credeam ca m-am „indragosit" si eu; nu stiam ca fierbinteala, si roseala aceasta de obraji, la vârsta respectiva, are forme diferite, de la individ la individ. Dante o remarcase pe Beatrice in catedrala . Eu, pe Gina, cum am si spus, la teatru. Sentimentul meu a reactionat brusc si ametitor ca un stupefiant. Indragostit, dimpotriva, mi-am pierdut si mai rau firea; „primei iubiri", primei inaltari pâna la cer, i-am datorat, dealtfel, prima cadere de-aici, de pe pamânt. Nici nu ma mai interesa nimic.Gina, in schimb, era capricioasa, uite ca nici nu stiu ce era: geamana ca si mine ? Berbec ? Peste ani tot o geamana mi-a spus: Intre doi gemeni ies scântei ! Nu-i bun pentru dragoste un astfel de cuplu ! Dar era vorba chiar despre „dragoste" atunci ? Era o iubire a ingerilor ! O initiere spre ceruri si in final catre cercurile tot mai de jos ale infernului…

Daca iesea ceva din aceste „iubiri" s-ar fi scris despre ele si-n stele; nu s-a scris nicaieri, niciodata; „sârsitul Ginei" a fost mica ghilotina a ghiseului in dosul caruia barbatul ei ii daduse si ei un loc de munca; nici visul ei de-a face Stiinte juridice nu se implinise; o culesese poate din studentie, mai vârstnicul servitor al Justitiei si i-a frânt gâtul de-acolo ? Sau cum ? Din acea zi nu mi-am mai pus nici o intrebare in legatura cu ea ! Realul are acest prost obicei ca ne vindeca, uneori, urgent, de orice utopie !

In schimb am aflat peste ani care era taina Lizicai. Eu insa nu mi-am dus amicul in fata ghilotinei sale. La un moment dat, când am ajuns scriitori de oarecare notorietate, „taina" aceasta facea chiar „inconjurul lumii"! Lizica fusese un fel de mica eroina tragica, in felul ei. Tatal ei, un cunoscut sculptor, fusese asasinat (de rusi, s-a banuit !) intr-o dimineata, in modul cel mai las, tragându-se in el prin usa abia intredeschisa, la locuinta lor din Bucuresti. Fusese un asasinat politic, pe care-l povesti ulterior urmasul tatalui, sculptorul Costica P., el insusi având pâna la urma un destin ciudat. Dupa straniul asasinat (fusese lichidata in aceiasi zori o „lista" intreaga) familia victimei se retrasese la Vaslui, intr-un fel de exil, sau domiciliu fortat.