Pagina
15
AUGUST 2002
|
Pagina
15 |
|
"Tribuna României" |
1979. Amintiri de la „Tribuna României". Revolutia. La 6 februarie moare tatal poetului la Zorleni, in judetul Vaslui. In luna martie din acelasi an inceteaza din viata, la nici 33 de ani impliniti, prietenul Daniel Turcea, care este inmormântat in cimitirul Manastirii Cernica de lânga Bucuresti. Amândoi mor de cancer, dupa ce poetul le-a urmarit si le-a trait cugetând indeaproape, teribila suferinta. 1979, vara. La 14 iulie se casatoreste cu inginera Elena Patrascu, urmând, astfel, sfatul, atât al parintelui sau repausat, cât si pe acela al parintelui Sofian, duhovnicul sau. 1979, toamna. Este angajat, mai intâi temporar, ca redactor in redactia revistei „Tribuna României". Va ramâne in acest post pâna la desfiintarea revistei, in decembrie 1989, sau si mai exact, pâna la metamorfozarea ei intr-o formula noua, cu noul nume „Curierul Românesc". Va fi unul dintre intemeietorii noului „Curier" (preluând traditia heliadesca), alaturi de Gheorghe Istrate si de Ilie Traian.
1980. Apare romanul „Edenul" la Editura Cartea Româneasca si volumul de „Poeme europene" la Editura Albatros. „Edenul" este ultima carte scoasa in editura sa de Marin Preda. In ziua ce precede moartea sa din aceeasi noapte, la Mogosoaia (15 Mai 1980) primul exemplar din„Edenul" (semnalul !) se afla pe masa directorului editurii, asteptând sa fie citit, cu atât mai mult cu cât ultima cronica la romanul „Cel mai iubit dintre pamânteni" de Marin Preda, aparuta in „Tribuna României", si pe care marele scriitor mai apuca, totusi, sa o citeasca, dupa marturia casierului Fondului literar, Dl. Const. Batrâneanu, era semnata de Ion Murgeanu. „Poeme europene" a aparut, tot la fel, prin gestul curajos al lui Mircea Sântimbreanu, devenit, dupa caderea sa din Consiliul Culturii, directorul Editurii Albatros. Fusese un an fast pentru I. M. La „Tribuna României", unde i se incredintasera paginile de mijloc: Tribuna Artelor, incepu sa semneze si cronica literara, la o rubrica de Carte, al carui titular a ramas timp de un deceniu, transferând-o dupa aceea si la „Curierul Românesc". DIN CULISE De altfel, o serie de necazuri, si o noua confruntare cu Securitatea ultimilor ani ceausisti, i se va trage din profesarea, intr-un stil propriu, de libertate absoluta, a aceleiasi rubrici. Vechea prietenie cu Gheorghe Istrate (omul care-l adusese de fapt la „T.R") se consolideaza; noua prietenie, cu excelentul causeur, de o rara inteligenta, Dumitru Radu Popa, va fi la un moment dat minata de o mica fisura, corespondenta-n timp, cu intâmplarea din primii ani de scoala de la Zorleni, tot cu un Popa…O furtunoasa sedinta, in urma unei inconfortabile scrisori adresata de I.M. redactorului sef Petre Ghelmez, in urma unei turnatorii ordinare, il va scoate pe expeditor la mijloc, unde va fi lovit din toate partile, in cel mai neostalinist stil posibil, insa, de fapt, fara nici un motiv, cât de cât, plauzibil; a doua zi este cercetat telefonic de Securitate, iar dupa aceea la domiciliu, fiind suspect de intentia de a-si parasi tara…Cineva raportase in detaliu desfasurarea furtunoasei sedinte, in care toti vorbitorii (mai putin Gheorghe Istrate) facusera jocul conducerii revistei si al organizatiei de baza, sub semnul careia s-au desfasurat lucrarile, desi subiectul sau preopinentul (cum doriti) nu era si el membru de partid… Intr-un manuscris intitulat Amintiri de la „Tribuna României" si incredintat sertarului, deocamdata, poetul scrie „blond pe negru", cronica unei damnatiuni „bine temperata": „M-am dus acolo ca Hans Castrop al lui Thomas Mann, la sanatoriul de pe „muntele vrajit" pentru o zi, sau zile; sau pentru un singur anotimp, si am ramas o viata; oricum, am ramas acolo intr-o recluziune bine verificata de „ei"; ca sa ma aiba „la vedere"; si când in ferestre au bubuit armele noii ere, eram fugit de mult pe singura fereastra uitata deschisa la baie…Revolutia m-a gasit in strada, nu la sedinta lor de numar, din acea zi…nu la sedinta lor din acea noapte, unde sefii cu dactilografele au confectionat, la masinile de scris , ultimii fluturasi cu chemari la ordine, pe care seful suprem avea sa-i mai arunce, când veni ora pierzaniei si fuga, din elicopter…" 1982. Apare volumul de poeme „Tratatul despre spini si alte poeme", dupa ce titlul initial al cartii, „Metafizica practica", este respins categoric, de noul director al editurii „Cartea Romnâneasca", prozatorul George Balaita, pe motivul „indicatiilor de sus", care sunau cam asa: „Sa mai termine tovarasii scriitori cu metafizica!". 1984. Apare la Editura Albatros romanul „Via"/datorat simpatiei statornice de care se bucura scriitorul din partea directorului editurii, Mircea Sântimbreanu. Avatarurile neaparitiei „Viei" la Editura Eminescu, unde director de securitate era (inca) Valeriu Râpeanu, si intempestenta autorului fata de acesta, si de prea moalele director din Consiliul Culturii, Vasile Nicolescu, ii incalzeste sentimentele si-i infierbânta imaginatia lui Mircea Sântimbreanu, care-i va scoate cartea lui I.M. peste plan si intr-un timp record. 1987. Lupta pe titluri si pe sumar se da si cu ultima carte a lui Ion Murgeanu, „Turnul onoarei". Cenzura cazuse la baza, raspunzatori de orice diversiune in text sau de orice alte sopârle erau insisi redactorii de carte. Astfel incât titlul „Turnul onoarei" i se refuza poetului (stim cine sechestrase pe-atunci onoarea/ si nu numai), si chiar dupa stabilirea-n redactie a ultimului sumar i se vor mai indeparta din manuscris zece titluri. Un coup de foudre: poetul apare in editura in ultima clipa, inainte ca manuscrisul sa plece la tipar, si in deplina ilegalitate, dar si in deplina libertate de cauza, restabileste atât titlul initial cât si sumarul, strecurând pe lânga cele interzise si alte câteva poezii, trase aproape la intâmlare din mapa sa personala. |
|
|
